Jugurtha Hamroun este la un pas să revină în Superliga! Din informațiile ProSport, algerianul are șanse foarte mari să semneze cu FC Voluntari.
Ajuns la vârsta de 34 de ani, fostul jucător al celor de la FCSB le-a transmis apropiaților că FC Voluntari reprezintă prima sa opțiune.
Fotbalistul format de Guingamp nu vrea să renunțe la fotbal, iar cel mai aproape este să ajungă la FC Voluntari.
Așa cum a aflat ProSport, Jugurtha Hamroun pare deja decis în privința destinației. „Se antrenează de două luni cu FC Voluntari. Și-a luat deja o casă în Voluntari și ar urma să bată palma cu acest club”, susțin sursele noastre.
FC Voluntari vrea să nu tremure pentru evitarea retrogradării, ba chiar mai are o mică speranță să prindă play-off-ul, având în vedere clasamentul foarte strâns din Superliga. În acest moment, ilfovenii sunt la doar cinci puncte de locul 6.
„Mi-e dor de fotbal și o să încerc să revin în România în iarna asta. Vorbesc cu câteva cluburi din Superligă, de la mijlocul clasamentului. Am fost la câteva meciuri ale FCSB-ului la stadion, încă am o relație bună cu Meme și mi-a dat invitație”, a declarat Jugurtha Hamroun.
În urmă cu șapte ani, Jugurtha Hamroun a fost pur și simplu desființat de Gigi Becali, care i-a reproșat viața extrasportivă. În cele din urmă, în 2016 a fost împrumutat la Al-Sadd, care apoi l-a luat definitiv.
În tricoul roș-albaștrilor, Hamroun a prins dubla cu Manchester City, din play-off-ul Champions League. Ba chiar a fost titular în prima manșă de pe Arena Națională, în care englezii s-au impus categoric, scor 5-0.
„Ce a făcut Hamroun nu s-a întâmplat niciodată. O asemenea sfidare și obrăznicie. Nu a vrut să se ducă în cantonament, i-am spus lui MM să-i arate contractul, doar atâta. I-am spus să facă ce vrea. Nu ne jucăm aici!
Trebuie să respecte contractul! Hamroun a adus o gagică în cantonament. Ce ar fi dacă ar aduce toți jucătorii gagici în camere? A băgat-o pe geam, nu știu. El pleacă când vrea, ia gagici când vrea, am avut tot felul de jucători, dar ca ăsta…
Va sta manechin în tribună! Pe ăsta îl ţin până îl distrug. Ştiţi ce a făcut după ce l-am descoperit în cameră cu fata aia? A început să plângă, să nu afle tatăl lui”, spunea Gigi Becali, în 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER